Hipermarketul Auchan Satu Mare se extinde. După ce în urmă cu un an a achiziționat un teren de 7 hectare, Immochan, filiala imobiliară a grupului Auchan, devenit între timp Ceetrus, a început lucrările la extensia centrului comercial de pe Drumul Careiului.
Terenul se află în vecinătatea Auchan, lângă Dedeman şi Praktiker, iar noua construcție va fi lipită de hipermarket, construită pe 2 hectare și va avea 10.000 de metri pătrați. Pe restul de 5 hectare, Ceetrus va construi un cartier rezidențial.
,,Ne-am propus, într-o situaţie ideală, să deschidem extinderea până la sfârşitul lui 2018”, a declarat, în momentul achiziționării terenului, directorul general de la acea vreme al Immochan (Ceetrus) România, Tatian Diaconu.
De menționat că în noul mall sătmărenii vor putea găsi renumitul brand Decathlon, precum și mai multe săli de cinema.