Nemulțumit de faptul că Guvernul nu vrea sau nu reușește nicicum să construiască autostrăzi, deputatul PMP Ionuț Simionca a decis să fac un proiect legislativ referitor la Autostrada Nordului. Deputatul a anunțat astăzi că autostrada va porni de la vama Petea, traversând apoi Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei și Suceava.
„Este un proiect legislativ care, dacă va trece până în ianuarie 2019, va trebui să fie terminat în 4 ani. Am propus ca prevederile acestei legi să intre în vigoare în patru ani… Sunt peste 2 milioane și jumătate de cetățeni în Ardeal pe care noi vrem să-i conectăm cu occidentul, să poată să ajungă mai repede în Ungaria, în Austria, în Germania… Avem nevoie de autostrăzi în România, avem nevoie de infrastructură și doar așa se poate dezvolta țara noastră. Nu pot să stau cu mâinile în sân și să văd cum Guvernul stă nepăsător și nu face nimic…”, a declarat deputatul Ionuț Simionca, citat de bistriteanul.ro.
Deputatul este conștient că are de-a face cu un proiect îndrăzneț despre care multă lume va crede că e imposibil sau irealizabil, însă mizează pe sprijinul colegilor săi și are de gând să ceară ajutorul tuturor colegilor din Transilvania, indiferent de partid.
„Cu cât lăsăm mai mult timp să treacă, cu atât România va ajunge mai rapis codașa Europei”, a conchis deputatul.
Sursa – Bistriteanul.ro