Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (CRFIR) Nord Vest a premiat astăzi, la Satu Mare, cele mai de succes proiecte din regiune dar şi pe unii primari care s-au făcut remarcaţi la atragerea fondurilor europene şi dezvoltarea localităţilor.
Evenimentul a avut loc în cadrul simpozionului „Dezvoltarea durabilă a mediului rural”, care marchează aniversarea a 18 ani de la înființarea primei agenții de plăți care a gestionat fondurile europene pentru agricultură și dezvoltare rurală. La eveniment au participat secretarii de stat în Minsiterul Agriculturii Claudiu Sorin Roșu Mareș Alexandru Potor, directorul general al AFIR Adrian Chesnoiu, senatorul Gabriel Les, deputatul Magyar Lorand, primari din judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Sălaj şi Bihor, oameni de afaceri din această regiune.
Directorul adjunct CRFIR Nord Vest, Mihaela Măhălean, a făcut o scurtă prezentae a istoricului instituţiei, arătând că în cei 18 ani de la înfiinţare au fost atrase fonduri în valoare de 2 miliarde de euro în regiune.
Astfel, în cele şase judeţe au fost semnate 32.000 de contracte de finanţare, a fost înfiinţată 2.500 km de reţea de alimentare cu apă şi canalizare, 2.100 km de drum comunal şi peste 2.000 de km de drumuri agricole şi forestiere. În nord vestul ţării au fost instalaţi în propriile ferme peste 4.000 de tineri are au primit fonduri nerambursabile.
Directorul AFIR, Adrian Chesnoiu, a arătat că la nivel naţional s-au atras în România peste 11 miliarde de euro, el felicitându-i în primul rând pe fermieri pentru că au avut curajul și ambiția să se dezvolte.
Primarii premiaţi
De asemenea, secretarul de stat Alexandru Potor a ținut să sublinieze că instituţia se descurcă foarte bine şi astăzi, fiind sigur că până la finalului anului va fi cheltuită peste 50% din anvelopa financiară.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate unele cazuri concrete de proiecte de succes, fiind acordare şi plachete şi diplome.
Din judeţul Satu Mare s-au făcut remaraţi primarii din negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, Odoreu – Dumitru Pop, Halmeu – Ludovic Incze, Racşa – Toma Betea. Cele mai multe proiecte de succes sunt din comuna Odoreu, fiind evidenţiate firmele Tagu Roșu și Salymed.