PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Gest respectabil! Un sătmărean aflat în moarte cerebrală a salvat cinci vieţi!

Gest respectabil al unei familii din judeţul Satu Mare, care şi-a dat acordul ca organele fiului lor, de 21 ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui accident, să fie donate altor persoane suferinde. Astfel, au fost salvate cinci vieţi! 

Agenția Națională de Transplant a efectuat, ieri, o prelevare de organe de la un donator în vârstă de 21 ani aflat în moarte cerebrală în urma unui traumatism cranio-cerebral, în urma unui accident cu un utilaj. Acesta se afla internat în Spitalul Județean Baia Mare.

În urma acestui demers, un număr de 5 persoane au beneficiat de transplant de organe: pulmonar, renal (2 persoane), de cord și hepatic. Transplanturile au fost realizate în unități sanitare specializate din București, Cluj-Napoca și Tg. Mureș și reprezintă a 45-a prelevare de organe de anul acesta.

Echipa medicală de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Capitală a fost cea care efectuat transplantul de plămâni, starea pacientului fiind una bună. Pacientul care a primit plămânul are 34 de ani, este din Bucureşti şi se afla pe lista de aşteptare pentru.

“Intervenţia chirurgicală a durat mai bine de şase ore, a fost extrem de dificilă din cauza fibrozei chistice de care suferea pacientul şi a fost efectuată de aceeaşi echipă de medici de la Spitalul „Sfânta Maria” care a realizat şi celelalte două transplanturi de plămâni”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, și-a asumat, imediat, această reușită. Ea a vorbit și despre un posibil acord de colaborare cu Ungaria.

“România a reînceput să facă pași importanți în acest domeniu. Este a 45-a prelevare de organe de anul acesta. Este în continuare prea puțin, dar am încredere că odată cu reorganizarea ANT și adoptarea legii transplantului care a fost finalizată și se află acum în proces de verificare din punct de vedere al tehnicii legislative, lucrurile se vor mișca mai repede. Și procedurile pentru acreditarea centrelor de transplant vor fi actualizate. De asemenea, pe transplant pulmonar vom începe o colaborare cu Ungaria, care în 17 octombrie ne-a transmis acceptul pentru ca 10 pacienți să beneficieze de transplant pulmonar în perioada următoare. Am trimis și o solicitare către Eurotransplant pentru inițierea unor discuții deoarece vrem să aderăm la acest organism international“, a spus ministrul.