Tehnic Asist, firma care a câştigat foarte multe contracte de lucrări în judeţul Satu Mare, a intrat în insolvenţă. După ce au fost întârziate mai multe plăţi, iar unele firme au ameninţat cu procese, conducerea firmei a decis să ceară intrarea în insolvenţă, astfel încât să fie implementat un plan de redresare. În acest sens, multe din firmele care au de recuperat bani de la Tehnic Asist, îşi vor primi banii, în 2019.
Magistrații Tribunalului Botoșani au aprobat cererea administratorului Daniela Vlas și au desemnat administrator firma Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL.
Judecătorii i-au cerut Danielei Vlas, soția afaceristului Mirel Vlas, să depună toate actele din care să rezulte ce avere personală are.
Decizia magistraților Tribunalului Botoșani: Admite cererea formulată de debitoarea soc. Tehnic Asist SRL, având ca obiect deschiderea procedurii generale a insolvenţei. Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate documentele informaţiile cerute cu privire la activitatea și averea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurilor patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii”.
Tehnic Asist are peste 16o de angajaţi în țară, mulți dintre ei fiind în județul Satu Mare. Firma adus inclusiv muncitori din străinătate. În 2017 Tehnic Asist a avut o cifră de afaceri de peste 113 milioane de lei, şi un profit de peste trei milioane de lei.
În judeţul Satu Mare există mia multe firme care au de încasat bani de la Tehnic Asist. Acestea au primit bilete la ordin cu date ce expiră în 2019. Firma are însă la rândul ei de recuperat bani de la stat.