PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Bărbat drogat, aproape inconștient, filmat în municipiul Satu Mare

Noi imagini de-a dreptul halucinante au fost filmate aseară în municipiul Satu Mare. Un bărbat, aparent sub influența puternică a drogurilor, a fost surprins într-o stare semi-inconștientă, în plină stradă.

Pe imagini se vede clar cum bărbatul abia se ține pe picioare și încearcă să-și mențină echilibrul sprijinindu-se de un autoturism. Sătmăreanul care l-a filmat pe bărbat încearcă să poarte o conversație cu acesta însă fără succes.

Reamintim că în urmă cu aproximativ două săptămâni un alt bărbat a fost filmat într-o stare similară, într-o altă zonă a orașului. Mai mult decât atât, zeci de tineri au fost prinși în ultima perioadă de polițiști pe străzile Sătmarului, deținând ori consumând droguri, însă fenomenul pare, din păcate, foarte greu de combătut.