PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident terifiant la Moftin. Cine este șoferul care a murit carbonizat

Accidentul cumplit petrecut aseară în localitatea Moftin din județul Satu Mare s-a soldat cu decesul prin carbonizare al unui tânăr, după ce mașina acestuia s-a izbit violent de un TIR, iar mai apoi a luat foc.

Victima terifiantului accident este un tânăr în vârstă de doar 20 de ani, din localitatea Gherța Mare care, în momentul impactului, se afla la volanul unui autoturism VW Polo. Șoferul tirului a reușit să iasă la timp din cabină.

Reamintim că un accident între un autoturism și un tir a avut loc, cu puțin timp în urmă, în localitatea Moftin (pod spre Domănești). Șoferul autoturismului a fost găsit carbonizat. Autoturismul a intrat sub tir. În urma impactului, ambele au luat foc.

Surse apropiate anchetatorilor au declarat pentru PortalSM care sunt primele ipoteze luate în calcul de poliţişti.

Astfel, prima ipoteză este că şoferul autoturismului ar fi circulat cu viteză excesivă, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat sub TIR. A doua ipoteză este că şoferului i s-a făcut rău şi a intrat sub TIR. O altă ipoteză este aceea că maşina ar fi putut avea probleme tehnice, cum ar fi explozia unui cauciuc.

Exit mobile version