PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Deficit de ofițeri la Jandarmeria Satu Mare

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare și-a prezentat astăzi, joi, 17 ianuarie, bilanțul pe anul 2018. Evaluarea anuală a activității unității a fost prezentată de colonelul Ovidiu Popa, în cadrul unei conferințe de presă.

Conducerea unității a subliniat faptul că există un deficit important de ofițeri în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, gradul de ocupare fiind de 68 la sută. Mai exact, vorbim de un deficit de 12 ofițeri, iar de asemenea, de opt ani de zile nu există un ofițer de patrimoniu imobiliar. Mai mult decât atât, funcția de prim adjunct al inspectorului șef este în continuare vacant, nefiind ocupat sută la sută niciodată.

Astfel, cu toate că în 2018 vorbim de mai mulți angajați la Jandarmerie, unitatea continuă să rămână deficitară pe partea operativă.

În anul 2018 au fost aduși opt ofițeri noi și au fost încadrați doi subofițeri. În schimb, pe partea de plecări, au părăsit unitatea patru jandarmi, dintre care trei au ieșit la pensie. Colonelul Ovidiu Popa a precizat că există un impediment serios, însă Inspectoratul reușește totuși să gestioneze bine situația.