PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Contrabandiști săltați în trafic, în municipiul Satu Mare. Lăsați fără ,,marfă” și mașini

În cursul zilei de ieri, vineri, 25 ianuarie, olițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei și a traficului ilicit cu produse accizabile. Astfel, în jurul orei 7.00 polițiștii de frontieră au descoperit într-un autoturism marca Volkswagen, oprit pentru control pe raza municipiului Satu Mare, condus de Vasile F, de 27 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare, 440 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 5.200 lei.

La scurt timp, în jurul orei 8.00, pe o stradă din localitatea Satu Mare, polițiștii au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Opel, înmatriculat în România, în care se aflau L.I., în vârstă de 46 ani și P.I., de 45 ani, ambii domiciliați pe raza județului Satu Mare.

La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit, opt saci care conțineau țigări, fapt pentru care bărbații, împreună cu autoturismul, au fost conduși la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor descoperite a rezultat cantitatea de 5.960 de pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 70.000 lei.

În ambele cazuri, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul marca Opel și autoturismul marca Volkswagen au fost indisponibilizate la sediul STPF Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând a fi luate toate măsurile legale ce se impun.