PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un sătmărean, în conducerea partidului lui Cioloș. Contestat de clujeni

Printre cei 50 de membri care formează Consiliul Naţional al PLUS se numără şi sătmăreanul Sandu Băbăşan, fost membru PRM. Potrivit surselor Adevărul, mai mulţi delegaţi PLUS din Cluj i-au trimis o scrisoare lui Dacian Cioloş în care i-au cerut să renunţe la Sandu Băbăşan. Scrisoarea nu a avut niciun efect, Băbăşan fiind păstrat de Cioloş pe lista propusă pentru Consiliul Naţional şi validată ulterior de Congres.

În scrisoarea obţinută de Adevărul, cei 20 de delegaţi PLUS din Cluj susţin: ”Regăsim cu regret un nume care ridică mari probleme pentru imaginea partidului şi a preşedintelui său. Este vorba de Sandu Băbăşan. Acesta a fost o persoană cu un rol important într-un partid nefrecventabil (PRM), fiind mandatar financiar al partidului. De asemenea, este fratele lui Sergiu Băbăşan ( fost candidat PRM la Primăria Satu Mare, inculpat penal). În acest caz însă asocierea dintre Sandu Băbăşan şi Sergiu Băbăşan rezultă din rolul lui Sandu Băbăşan în cadrul SC KYO INC SRL. Considerăm că asocierea numelui lui Dacian Cioloş şi a partidului PLUS cu persoane asupra cărora planează suspiciuni rezonabile şi care au avut un rol important în PRM ridică mari probleme de imagine, cu un mare potenţial de discreditare a lui Dacian Cioloş şi a PLUS”.

                                                                                      Foto – Sandu Băbășan

Contactaţi de Adevărul, reprezentanţii PLUS susţin că Sandu Băbăşan nu a fost membru PRM, în ciuda celor afirmate chiar de către delegaţii PLUS din Cluj. Conducerea partidului le cere contestatarilor să se adreseze Comisiei de Integritate.

Dacian Ciolos  a devenit sambata presedintele PLUS, functie pentru care a fost singurul candidat, cu un indemn la implicare si la depasirea modelului politic al divizarii si clivajului. A fost optiunea a peste 99% dintre cei 1.557 de delegati care au votat.

Consiliul Naţional al PLUS e format din 50 de oameni propuşi de Dacian Cioloş şi validaţi de Congresul partidului. Printre ei se numără Vlad Voiculescu, Dragoş Tudorache (fost ministru de Interne), Dragos Pîslaru (fost ministru al Muncii), Alin Mituţă, Valeriu Nicolae, Liviu Iolu şi Bogdan Deleanu. Din rândul membrilor Consiliului Naţional vor fi aleşi 10 oameni care vor forma Birou Naţional.

                                                                                              Dacian Cioloș, alături de Călin Culcean, liderul PLUS de la Satu Mare