Deputatul PNL Romeo Nicoară a lansat noi săgeți către partidul de guvernământ. Redăm, în continuare, postarea deputatului sătmărean.
,,Marea înselăciune a PSD: Ce aveți cu primarii, orașele și comunele, domnilor?
Goana după bani a PSD e infinită! După catastrofica OUG 114, iată că Guvernul, prin premierul său bicefal, Dragnea-Vâlcov, bagă mâna și în bugetele localităților. Din nou! Au amăgit primarii cu bani, iar acum, în stilul lor viclean: dau cu o mână și iau cu două.
După ce le-au promis primarilor, acum 2 zile, că le vor aloca 60% din Impozitul pe venitul global, prin proiectul de buget al României, aflăm azi că, de fapt, le pun în cârcă niște cheltuieli URIAȘE, insurportabile pentru majoritatatea localităților din România.
Guvernul trimite MII de localități în INSOLVENȚĂ! Cine va răspunde de catastrofa creată?
Dacă unele municipii și orașe vor putea suporta mai ușor aceste cheltuieli, când vorbim de comune, circa 2800 în România, multe NU vor face față acestor cheltuieli.
De ce? Pentru că primarilor li se introduc cheltuieli cu:
finanțarea integrală a cheltuielilor aferente sistemului de protecție a copilului, centrelor pentru persoane cu handicap, plata salariilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap și indemnizația acestor persoane, dar și plata personalului neclerical.
Să nu uităm, că în acest timp, prin OUG 114, s-a creat un fel de Guvern Paralel, unde domnul Vâlcov, prin Comisia Națională de Prognoză, taie și spânzură în orice domeniu și a devenit stat în stat, cheltuind bani după bunul plac. Banii localităților, între altele”.