PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Inovație la o creșă sătmăreană. Copiii au învățat să mulgă vaca

Copilașii creșei „Mica sirenă” din municipiul Satu Mare au învățat astăzi despre vacă și foloasele pe care le aduce ea omului.

Educatoarea a găsit un mod creativ de a-i învăța pe micuți despre vacă, dar și modul în care trebuie ea mulsă. După ce le-a explicat copiilor partea teoretică, educatoare a lipit pe fiecare scaun câte o fotografie în care apărea imaginea unei văcuțe, iar sub fotografie a umflat baloane ce reprezentau ugerul vacii. În acest mod, de la o vârstă fragedă, micuții au învățat de unde provine laptele și cum se mulge o vacă.

Părinții sunt încântați de modul în care educatoarea a ales să îi întoarcă pe cei mici ”la rădăcini”.

„M-a făcut să zâmbesc şi mi-am spus “uite, ne întoarcem la rădăcini”! Modul în care a ales să îl predea este perfect din punctul meu de vedere, apropiat de realitate. Mă bucur că se ocupă astfel de copilaşii de la creşă, învaţă o mulţime de lucruri, orele petrecute acolo ne sunt de mare folos”, a mărturisit Maria-Magdalena Matei, mămica unei fetițe, pentru PortalSM.

După ce au învățat despre binecunoscutul animal domestic, copilașii au fost curioși să afle și despre alte animale.

„Fetiţa mea a fost fericită şi foarte interesată în ziua aceea de toate animalele posibile şi imposibile, în special de vacă! ?”, a mai spus mămica.