PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Scandal într-o primărie din județ. Angajații nu și-au primit salariile

Scandal în Primăria Păulești din județul Satu Mare. Angajații nu și-au primit salariile cu toate că au fost deja aprobați coeficienții de salarizare în cadrul ședinței Consiliului Local. Reprezentanţii primăriei susţin că întreaga instituție stă pe un butoi de pulbere din cauza faptului că secretara localității ar refuza să semneze dispoziția primarului, pe motiv că i-a fost redusă remunerația.

Surse din primărie au precizat că după ce ar fi fost depistate mai multe nereguli, consilierii au votat ca secretarei să îi fie redusă remunerația. Imediat ce a aflat de aceste penalizări, secretara a invocat faptul salariul nu i s-ar fi calculat pe bază legală. Astfel, a decis să nu semneze dispoziția respectivă, iar prin urmare toți angajații Primăriei se află în imposibilitatea de a-şi primi salariile, până când situația nu va fi clarificată.

Așadar, deși consilierii au votat ,,proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual și a coeficienților din cadrul UAT Păulești”, banii angajaților rămân blocați până la terminarea conflictului de la nivelul conducerii primăriei.