PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Auchan reacționează după filmul cu șoricelul. Deratizare totală!

Auchan Satu Mare a reacționat după imaginile prezentate de Portal SM, în care se observă cum un șoarece se plimbă printre rafturile hipermarketului. Reprezentanții magazinului regretă acest eveniment nefericit și anunță acțiuni masive de deratizare.

Redăm, integral, reacția Auchan Satu Mare:

,,Regretăm acest eveniment, cu totul neașteptat și izolat și vă asigurăm că am luat imediat toate măsurile pentru a elimina orice risc pentru consumatori și pentru a elucida cauzele pentru care a apărut.

Astfel, am dispus, conform normelor și procedurilor interne, igienizarea și deratizarea întregului magazin precum și casarea mărfurilor pentru care există cea mai mica suspiciune că au intrat în contact. Suntem în continuare în alertă și am sporit controalele și filtrele pe care le punem în practică în mod uzual.

Menționăm că Auchan respectă întreaga legislație în domeniul siguranței alimentare, are un plan de control implementat conform normelor legale în vigoare, precum și un plan suplimentar prin care asigură siguranța alimentară. Acțiunile de deratizare se desfășoară permanent, conform unui grafic prestabilit împreună cu un prestator specializat. În plus, în fiecare magazin există un responsabil de calitate cu specializare în domeniu, care verifică și care se îngrijește, zilnic, de implementarea tuturor măsurilor”.