PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Locuri pentru persoane cu handicap, ocupate de taximetriști. ,,Îți iei și înjurături”

Sătmărenii cu dizabilități sunt nevoiți să ducă o luptă pentru dreptul lor la parcare, asta după ce taximetriștii au pus parcă stăpânire pe locurile special rezervate pentru această categorie de persoane. Un sătmărean a declarat pentru Portal SM că taximetriștii și-au făcut un obicei din a ocupa aceste locuri de parcare, iar persoanele cu dizabilități sunt nevoite să se conformeze.

Locurile de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități de la marile supermarketuri din municipiu sunt cele mai ,,căutate” de taximetriști.

,,Trebuie luate măsuri în legătură cu locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități de la marile magazine în special! Dar și de prin oraș, care sunt făcute special pentru persoanele cu handicap. Mai ales la Kaufland, este penibil!”, a declarat sătmăreanul, pentru Portal SM.

Acesta a mai precizat că taximetriștii devin extrem de recalcitranți în momentul în care li se atrage atenția.

,,Taximetriștii ocupa tot timpul abuziv și dacă le atragi atenția sau îi rogi să te lase să parchezi sau să ieși de pe acel loc pe care ei îl și obturează, atunci riști să îți iei niște înjurături sau chiar pumni în gură!”