Noile autobuze din Satu Mare vor fi puse în funcţiune începând de sâmbătă. După ce a fost făcută recepţia tehnică şi s-au semnat toate documentele, autobuzele sunt pregătite să intre pe traseele din Satu Mare.
Primarul Kereskenyi Gabor a anunţat astăzi că noile autobuze pot fi văzute pe traseu începând de sâmbătă, 23 martie. Edilul a subliniat că eforturile pentru înnoirea parcului auto al societății de transport public vor continua, urmând să fie achiziționate din fonduri europene 17 autobuze hibrid și altele electrice.
,,În această lună am demarat achiziția celor 17 autobuze hibrid care vor fi de dimensiuni mai mari decât acestea. În cursul acestei luni firmele care intenționează să participe la această licitație trebuie să depună ofertele, urmând ca după închiderea procedurii, firma câștigătoare să aibă la dispoziție 9 luni pentru livrarea autobuzelor hibrid. Ne așteptăm ca undeva la începutul anului viitor să intre pe trasee și autobuzele hibrid“, a declarat edilul Kereskényi Gábor.
Cele cinci de autobuze au, fiecare, o capacitate de transport de 72 de persoane din care 21 pe scaune și 51 de locuri în picioare. Vehiculele sunt dotate cu aer condiționat, afişaj de tip LED, sistem de supraveghere video cu 6 camere (4 pe laterala autobuzului și 2 în interior), sistem de încălzire. De asemenea, autobuzele au podea joasă pentru accesul persoanelor cu dizabilități, sunt prevăzute cu rampă și loc pentru scaunul rulant.
Reamintim că Primăria Satu Mare a lansat și licitația pentru achiziția a 20 de autobuze hibrid, ce vor fi cumpărate din fonduri europene.