Sătmărencele au făcut spectacol astăzi în parcarea hipermarketului Auchan, acolo unde și-au demonstrat îndemânarea la volan în cadrul evenimentului Raliul Doamnelor.
Doamnele și domnișoarele din Satu Mare s-au prezentat în această dimineață, sâmbătă, 23 martie, în parcarea hipermarketului Auchan, pentru a lua parte la Raliul Doamnelor. Sătmărencele, aflate la volanul mașinilor pe care le conduc zilnic în trafic, și-au demonstrat aptitudinile de pilot la a doua ediție a concursului de îndemânare și viteză pe un traseu special amenajat.
Pentru a încheia en fanfare concursul, doamnele și domnișoarele au fost nevoite să treacă cu brio de trei probe: proba de îndemânare, de aptitudini și de proba de viteză.
Cea de-a doua ediție a Raliului Doamnelor s-a încheiat în această după-amiază la ora 16.00, concurentele fiind premiate de organizatori cu trofee și diplome. Concursul a fost organizat de Clubul Sportiv NSM Motorsport.