PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

LIVE. Protest la Electrolux. Negocierile au eşuat în 3 minute! Blocate la 1 euro/zi!

Protest la Electrolux. Secretarul Cartel Alfa Satu Mare, Vasile Dârle, le-a transmis în această dimineaţă muncitorilor de la Electrolux că s-au întâlnit ieri cu cei din conducerea fabricii dar negocierile au eşuat în doar trei minute. Adică au prezentat solicitarea angajaţilor, conducerea firmei a spus “Ok! Nu!”, după şefii din Electrolux care au plecat.

“Ne-am întâlnit ieri la 16,30. Discuțiile au durat 3 minute! Noi am depus cererea în care s-a specificat ce s-a discutat ieri. Am depus noua cerere. Ei au spus OK. Colegul Sorin Faur a întrebat dacă au o altă ofertă şi au zis Nu! Cu asta s-a încheiat”, a spus Vasile Dârle.

El a mai informat că sindicaliştii au redactat o scrisoare ce va fi trimisă preşedintelui companiei, în care îl informează despre situaţia din Satu Mare.

“Credem că nu ştiţi cum se comportă conducerea din România, altfel nu aţi lăsa să se întâmple”, a spus Sorin Faur.

Ei au mai informat că muncitorii au fost scoşi afară în frig, deşi legea le permitea să îi lase într-un loc încălzit în fabrică, alături de cei care muncesc în continuare şi au cerut să trimită pe cineva în România cu care să se poată discuta.

Tot el a informat că discuţiile sunt blocate la suma de 1 euro pe zi, aceasta fiind diferenţa dintre solicitarea muncitorilor şi oferta companiei.

Muncitorii au huiduit, au scandat împotriva conducerii şi în special a directorului. Au strigat: DEMISIA! HOŢII! Ieşi afară, javră ordinară!

Grevă la Electrolux