PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ecaterina Andronescu o invită pe eleva sătmăreancă, supărată pe învățământ, la discuții

Ecaterina Andronescu îi invită la discuţii de vloggerul Selly şi pe eleva din Satu-Mare care a participat la protestul #foaiagoală şi i-a scris ministrului pe şase file problemele cu care se confrunta sistemul din punctual de vedere al elevilor. „Categoric, da, vreau să mă întâlnesc cu ei”, a anunţat Andronescu prin „Adevarul”.

Aceasta susţine că a acordat multă atenţie elevilor care au luat parte la protestul #foaiagoală. „Ei, pe fond, au dreptate, dar ceea ce vor ei nu se poate face peste noapte şi nici în timpul anului şcolar”, a mai spus ministrul.

Totodată, Ecaterina Andronescu s-a plâns de acuzaţiile aduse de către Selly. „Sunt un om de şcoală, toată viaţa mea am făcut doar învăţământ. Cum a putut să spună că eu nu îi respect pe oameni?”, se întreabă ministrul. Andronescu a adaugat că acuzele aduse de către vloggerul Selly care a afirmat că ministrul „a creat un sistem în care diplomele erau o necesitate absolută şi apoi şi-au pierdut valoarea”, nu sunt întemeiate, argumentând că în perioada 2001-2003 a dat hotărâri de guvern pentru desfiinţarea a 37 de aşa-zise universităţi.

„Iar în 2009, cine a dus bătălia cu Universitatea Spiru Haret? A avut vreunul curaj? Eu am făcut ordonanţe de urgenţă. Cum poate un om atât de tânăr să mă acuze? Selly ar trebui să deschidă internetul, că tot e vlogger şi se pricepe şi să caute hotărârile de guvern pe care le-am făcut. Eu sunt singurul ministru care a făcut acest lucru, am avut 70 de plângeri penale de la Spiru Haret după acţiunea mea şi tot mie mi se pune în cârcă?”, s-a apărat Andronescu.

„Cred că educaţia este cel mai important capitol din viaţa fiecărui om, un veritabil liant social. (…) În jurul şcolii adunăm părinţii, în jurul şcolii adunăm comunitatea şi, din această perspectivă, este esenţial să reclădim încrederea în şcoală.”, a mai menţionat Ecaterina Andronescu care a adăugat că noua viziunea sistemică „Educaţia ne uneşte” lansată la finalul lunii trecute propune structurarea rolului educaţiei şi implicit obiectivele sistemului naţional de învăţământ, pe cinci valori fundamentale: încredere, echitate, solidaritate, eficacitate şi autonomie.

Acestea se regăsesc în cinci principii: centrarea pe elev, flexibilitate, calitate măsurabilă, colaborare şi subsidiaritate. Formarea profesorilor – de la deziderat la real(-ă promisiune) În schimb, atenţia reprezentanţilor Educaţiei pare a fi concentrată pe profesori, a căror expertiză şi abordare trebuie îmbunătăţite, nivelul actual fiind unul nesatisfăcător, în opinia ministrului. „De exemplu, în acest document nu am prins nimic despre formarea profesorilor”, spune ministrul.

În acest sens, Andronescu a declarat că va trebui găsită o schemă ca formarea continuă a cadrelor didactice să se facă strict în universităţi, pe două componente: upgradarea cunoştiinţelor din disciplină şi upgradarea cunoştiinţelor pedagogice „pentru că acolo suntem noi mai deficitari”, a punctat Andronescu. Această măsură ar urma să se regăsească în documentul de viziune şi în Legea Educaţiei. „Dacă nu te adaptezi la ce aşteptări au elevii din noua generaţie, după părerea mea, te elimini singur”, a adăugat demnitarul.

Sursa: Adevărul

Exit mobile version