Electrolux împarte la nivelul întregii companii dividende de 200 mil. euro, dar nu le dă 2 lei muncitorilor din Satu Mare. Președintele sindicatului Samus, Sorin Faur, le-a spus muncitorilor care au protestat şi în această dimineaţă în faţa fabricii că profitul anunţat ce urmează să fie distribuit este de 200 de milioane de euro, profit pentru care au tras şi muncitorii din Satu Mare.
El a spus că acum bătălia este cu compania mamă din Suedia, iar lupta trebuie dusă la nivel internaţional. În aceste condiţii, a subliniat Faur, cei din conducere par să fie afectaţi doar de campanii de imagine. În acest sens, o acţiune ar fi ca lumea să nu mai cumpere produse Electrolux deoarece ele sunt produse prin metode de sclavagism modern.
Protestul din această dimineaţă s-a încheiat după mai bine dee o jumătate de oră.
Totodată, Sorin Faur a afirmat că ar mai fi nevoie de un sprijin financiar pentru grevişti, mai ales că se apropie sărbătorile.
Cei peste 400 de muncitori sunt în cea de-a şaptea sătpămână de grevă.