PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Răzvan Cuc, nemulțumit de stadiul lucrărilor la Centura Sătmarului: ,,N-am nicio ezitare să reziliez contractul”

După vizita de la Negrești-Oaș, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a deplasat în municipiul Satu Mare, acolo unde a avut o întâlnire de lucru la Prefectură. După această întâlnire, ministrul s-a deplasat pe șantierul șoselei de ocolire a municipiului Satu Mare.

În cadrul vizitei de la centura Sătmarului, Răzvan Cuc s-a arătat nemulțumit de cum decurg lucrările și a tras un puternic semnal de alarmă. Ministrul a declarat că nu va ezita să rezilieze contractul în cazul în care lucrările nu vor avansa vizibil.

,,Nu veniți cu scuze, pentru că sprijinul îl aveți. N-am nicio ezitare să reziliez contractul, niciuna nu am în cazul în care constructorii nu-și fac treaba. Ori lucrează cum trebuie, ori pleacă acasă. Eu vreau ca în România să avem infrastructură”, a declarat ministrul Transporturilor.

Principalele probleme întâmpinate, a spus constructorul, sunt cele de natură juridică. Ministrul Răzvan Cuc nu s-a arătat impresionat de scuzele constructorului și a declarat că își dorește ca până la finalul acestui an proiectul să fie finalizat în mare măsură.

,,Vreau ca până la sfârșitul anului să ajungeți undeva la 70-80 la sută, pentru că puteți. Nu-mi rămâne decât să vă urez mult succes, mă întorc pe șantier și sper să nu fi fost doar o mobilizare de conjunctură”, a mai declarat ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor se va deplasa în această după-amiază și la Carei, acolo unde va verifica calitatea lucrărilor la șoseaua de ocolire.

 

Exit mobile version