PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

USR-PLUS, mesaj de mulțumire adresat sătmărenilor. Cioloș: Alianța, rezultate foarte bune în Satu Mare

Alianța 2020 USR PLUS transmite mulțumiri sătmărenilor și tuturor românilor care s-au mobilizat masiv la alegerile europarlamentare de duminică. Dacian Cioloș, liderul PLUS, a ținut să transmită un mesaj cetățenilor din Satu Mare, precum și echipelor USR și PLUS din județ.

„Felicit echipele partidului PLUS și USR din județul Satu Mare pentru rezultatele foarte bune obținute după o muncă de câteva luni și le mulțumesc voluntarilor care au ajutat Alianța 2020 USR PLUS. Am fost, în campania electorală, în județul Satu Mare, în localitățile Urziceni, Carei, Halmeu, Drăgușeni și Satu Mare și am simțit că lucrurile se schimbă în bine, că cetățenii s-au săturat de minciună și incompetență, iar promisiunile nu mai sunt suficiente ca să câștigi voturi. Așteptările în județul Satu Mare sunt mari și ne vom pregăti ca cetățenii din această comunitate să fie reprezentați așa cum merită în Parlamentul European, dar să aibă și posibilitatea să aleagă oameni competenți la alegerile care urmează”, a transmis Dacian Cioloș.

Reamintim că Alianţa 2020 USR PLUS a reuşit la alegerile europarlamentare să devină prima formaţiune românească din muncipiul Satu Mare. Numărătoarea paralelă finală realizată de reprezentanţii USR-PLUS, arată că aceştia au depăşit tradiţionalele partide PNL şi PSD, dar şi formaţiunea Pro România. Pe primul loc în Satu Mare s-a situat UDMR, în Negreşti Oaş a învins PNL, în Carei – UDMR, în Tăşnad – UDMR, Ardud – PNL.