PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vreme instabilă în următoarele zile, în Satu Mare. Se anunță ploi torențiale și descărcări electrice

ANM a emis o nouă informare meteorologică pentru județul Satu Mare. Astfel, începând de astăzi, ora 12.00, și până sâmbătă, 1 iunie, până la ora 10.00, se anunță vreme nefavorabilă în județ, iar meteorologii se așteaptă la ploi, vijelii și chiar grindină.

,,Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, miercuri, 29 mai, îndeosebi în regiunile vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în estul, sudul, centrul și nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp”, transmit meteorologii.

 

Exit mobile version