Codul roșu i-a speriat pe șoferii din municipiul Satu Mare. Oamenii au fost alertați azi-noapte prin sistemul Ro-Alert cu privire la instituirea unor fenomene extreme, iar de frica grindinei șoferii au luat cu asalt parcările acoperite.
Oamenii și-au înghesuit mașinile pentru a evita să fie loviți de grindină. Cu toate că pericolul a trecut, mai multe autoturisme stau și acum parcate în siguranță.
Reamintim că județul Satu Mare a fost azi-noapte sub alertă de Cod Roșu, potrivit sistemului Ro-Alert. Până în acest moment, sub incidența codurilor portocaliu, respectiv roșu ce vizează fenomene meteorologice periculoase, la nivelul județului Satu Mare s-au înregistrat următoarele situații de urgență:
– Copac căzut pe partea carosabilă intre Carei și Tiream, circulația a fost blocată pe o singura bandă;
– Copac căzut în municipiul Carei, str 1 Decembrie;
– Copac căzut pe partea carosabilă intre Paulean și Moftin, blocată o bandă de circulație;
– O gospodărie din localitatea Pir a fost inundată. Pentru evacuarea apei intervin subofițeri din cadrul Punctului de Lucru Tașnad. La fața locului se află și reprezentanți ai autorităților locale.
Mai multe locuințe din județ au rămas fără curent din cauza fenomenelor meteo extreme.