Adrian Cozma este împotriva majorării indemnizației membrilor din Consiliul de Administrație de la Aeroportul Satu Mare. Consilierul județean a declarat că trebuie să existe respect pentru banii publici, iar aleșii locali ar trebui ,,să păstreze o decență” atunci când vine vorba de alocarea de fonduri.
Redăm declarația făcută de consilierul județean Adrian Cozma:
,,E important ca noi, aleșii locali, să păstrăm o decență atunci când alocăm fonduri. Sunt mulți angajați în Primăria Satu Mare și în CJ Satu Mare care lucrează cu responsabilitate și venitul lor ajunge la nivelul unui reprezentant în Consiliu de administrație de la Aeroport, care are poate o ședință pe lună.
În acest context am cerut președintelui CJ Satu Mare să retragă proiectul privind majorarea indemnizațiilor celor din consiliu de administrație de la Aeroportul Satu Mare și e bine că a fost retras fiindcă 3000 de lei nu e o sumă tocmai mică. Sper să rămânem așa fiindcă nu văd argumente pentru a majora suma, deci implicit nu voi susține niciun proiect pe tema asta.
Măcar în comunitatea noastră să arătăm respect față de banii publici. Sunt pentru venituri sporite ale celor care lucrează și care au responsabilități. Sunt pentru un echilibru social în baza meritului și a competenței fiecăruia”.