O echipă de inspectori de la Autoritatea Aeronautică investighează şi la această oră incidentul de pe Aeroportul Internaţional Otopeni, în care aeronava care circula pe ruta Satu Mare – București a rămas în mijlocul pistei, având cauciucurile complet distruse.
Concluziile preliminare ale anchetei se îndreaptă către o eroare a piloţilor TAROM, care nu ar fi respectat procedurile de aterizare. Comandantul aeronavei ar fi tras frâna de urgenţă, care se acţionează, de regulă, după ce aeronava este parcată.
Ipoteza cauciucurilor uzate a fost eliminată pentru că, transmite TAROM, în urma inspecţiei vizuale făcută de cei doi piloţi înainte de decolare, „nu au fost observate semnalizări necorespunzătoare”.
Sursa: Libertatea