PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Poliția, cu ochii pe mașinile defecte. Mai mulți șoferi s-au ales cu sancțiuni

Cinci certificate de înmatriculare au fost ridicate de polițiști la data de 9 iulie a.c., în urma unei acțiuni desfășurate pe raza localității Mădăras.

Concret, în cursul zilei de ieri, 9 iulie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ardud, au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea autovehiculelor care prezintă defecțiuni, pe DN 19 A, în localitatea Mădăras, împreună cu specialiștii din cadrul RAR Satu Mare, ocazie cu care au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3 625 lei.

De asemenea, oamenii legii au ridicat cinci certificate de înmatriculare, după cum urmează: 2 certificate de înmatriculare pentru noxe peste limita legală admisă, 1 certificat de înmatriculare pentru anvelope uzate peste limita legală admisă, 1 certificat de înmatriculare pentru anvelope de alte dimensiuni montate pe autoturism decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare și unul pentru ITP expirat, fiind reținute și un set de plăcuțe de înmatriculare.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Exit mobile version