PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreni amendați pentru că nu au eliminat ambrozia. S-au trimis peste 150 de somații

Mai mulți sătmăreni deținători de terenuri au fost amendați de către Poliția Locală pentru că nu au luat măsuri de combatere a ambroziei, a declarat astăzi Maskulik Csaba, precizând totodată că au fost trimise peste 150 de somații în acest sens.

Sătmărenii care nu au eliminat ambrozia au fost luați în vizor de municipalitate. Mai mult de 157 de somații au fost trimise către toți proprietarii de terenuri, persoane fizice și juridice, a declarat city managerul municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, în cadrul ședinței Consiliului Local, răspunzând astfel solicitării consilierului Romeo Pop. City managerul a mai spus că în jur de 15 persoane au fost deja amendate pentru că nu au stârpit ambrozia, menționând faptul că planta toxică ce se află pe domeniul public va fi de asemenea eliminată.

,,Nedistrugerea buruienilor care pot cauza prejudicii asupra stării de sănătate a populaţiei şi în mod special a celor cu potenţial alergen (iarba pârloagelor – Ambrosia artemisiifolia) de pe spaţiile verzi din faţa imobilelor, curţilor, grădinilor, terenurilor arabile intravilane prin scoaterea rădăcinilor, smulgere sau cosire de către proprietarii sau deţinătorii imobilului, terenului se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei.”

 

Exit mobile version