PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. McLaren de 100.000 de euro făcut praf în Cluj. Șoferul, din Certeze

McLaren de 100 mii euro făcut praf în Cluj. Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Certeze a produs un accident rutier în județul Cluj. Accidentul a avut loc ieri după-masă din cauza vitezei excesive pe care sătmăreanul o avea.

„Un bărbatul de 34 de ani din Certeze, județul Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul neadaptării vitezei într-o succesiune de curbe, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând pe contrasens. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani a fost proiectat în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un autoturism staționat”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Bărbatul vinovat conducea o mașină marca McLaren McLaren MP4-12C Coupe, în valoare de aproximativ 100 mii euro, iar potrivit presei clujene, acesta s-a făcut remarcat în Cluj-Napoca în repetate rânduri din cauza vitezei excesive pe care o avea în oraș.

Cei implicați în accident au refuzat, iniţial, să fie transportați la Urgențe pentru îngrijiri medicale, însă în cursul nopții două persoane din autovehiculul care circula regulamentar s-au prezentat la spitalul din Cluj.