PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Turiști străini șocați de ce au văzut în Satu Mare: ,,Parcă eram în filmele lui Hitchcock”

Un grup de turiști francezi în drum spre Maramureș au ajuns astăzi în municipiul Satu Mare. Oamenii pur și simplu s-au declarat oripilați de ceea ce au văzut și trăit astăzi în orașul vecin și spun că așa ceva nu au văzut în viața lor.

Pe vasiledale.ro au sosit o serie de fotografii realizate astăzi la o autogară din municipiul Satu Mare. Alaturi de fotografii, un turist francez a transmis următoarele detalii:

,,Dacă am fi știut unde trebuie să ne oprim nu ne porneam niciodată din Budapesta spre Satu Mare. Am crezut că vom câștiga puțin timp și vom ajunge la devreme în Maramureș, zonă pe care am mai vizitat-o și care ne-a impresionat. De aceea am decis să revenim.

De la aeroport am prins avut cu două ore mai devreme un mijloc de transport spre Satu Mare. Foarte aproape de Maramureș. Ne-am hotărât să pornim la drum, să mai vedem și alt oraș. Am rămas în centrul orașului. Frumos nu putem spune nimic. În drum spre locul de un trebuia să luam alt mijloc de transport am trecut printr-un parc. Frumos nu putem spune nimic. Însă ciorile ne-au terorizat. Toate hainele ne-au fost murdărite. Oribil. Parcă eram în filmele cu Hitchcock. Așa ceva nu am mai văzut în viața noastră.

Am ajuns și în locu de unde trebuia să luam autobuzul. Căldura sufocantă ne-a determinat să intrăm crezând că este puțin mai răcoare. Nici vorbă de așa ceva. Mai mult, pe scaune te puteai așeza să te odihnești. Pereții distruși. Prin tavan vedeai cerul. Era spart. Toaleta nu o puteai folosi. Murdărie peste tot. Miros insuportabil. Cum să aștepte oamenii în astfel de locuri. Cred că nici în cele mai sărace țări din lumea asta nu vezi așa ceva” a transmis pentru vasiledale.ro Jacque Bernard, turist francez.

Sursa: vasiledale.ro

 

Exit mobile version