PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Propunere pentru eliminarea ambroziei: Toți sătmărenii la cosit, în cadrul unui ,,Let’s Do It” județean”

Subiectul ambroziei, planta care provoacă alergii în rândul a tot mai mulţi cetăţeni a fost discutat la în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, ședință prezidată de prefectul județului Satu Mare, Darius Filip.

În acest sens, reprezentantul guvernului în teritoriu le-a solicitat directorilor de instituţii deconcentrate propuneri concrete privind stârpirea plantei nocive în judeţul Satu Mare, pe lângă cele existente deja. Printre propunerile venite de la membrii Colegiului Prefectural se numără organizarea unei zile în care, în tot judeţul, cetăţenii şi reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale să iasă la cosit, un fel de Let`s Do It judeţean, respectiv desfăşurarea unei ample acţiuni de conştientizare la nivel de comunităţi locale.

Încă din luna iunie a acestui an, Instituţia Prefectului-Judeţul Satu Mare a solicitat conducerilor unităţilor administrativ-teritoriale să identifice terenurile cu ambrozie şi să transmită proprietarilor solicitarea de a elimina această plantă.

 

Exit mobile version