PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Razie la hoteluri și pensiuni din județul Satu Mare. Polițiștii au dat amenzi de zeci de mii de lei

Peste 40 de operatori economici au fost verificați ieri, 8 august a.c., în cadrul unei acțiuni organizate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, pe raza județului Satu Mare.

La data de 8 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, beneficiind de sprijinul inspectorilor din cadrul I.T.M. Satu Mare și a Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare, în vederea eficientizării activităţii de prevenire si combatere a fenomenului evazionist ce se manifesta cu precădere în domeniul turismului, cât și în domeniul agroalimentar, au organizat şi desfăşurat o acţiune de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniile menționate, pe raza județului Satu Mare.

În urma activităților desfășurate au fost identificați și verificați 47 de operatori economici care administrează structuri de primire turistice, cu privire la modul de respectare a obligațiilor impuse de actele normative în materie cu prilejul cazării turiștilor, precum și a obligației legale de utilizare a aparatelor de marcat electronice cu ocazia încasării contravalorii unor bunuri sau servicii.

Ca urmarea a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.000 lei, din care 6 sancțiuni la HG 237/2001 privind accesul, evidența și protecția turiștilor în structurile de primire turistice, 11 sancțiuni la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 3 sancțiuni la OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat, 5 sancțiuni la Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 1 037 lei. Au mai fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 9 600 lei de către inspectorii comisariatului pentru protecția consumatorilor ca urmare a nerespectării dispozițiilor OG 21/1992.

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version