Zeci de sătmăreni au semnat un memoriu pe care l-au depus Primăriei prin care se împotrivesc construiesc parcării supraterane din Piaţa 25 Octombrie, din spatele magazinului Someşul. Aceştia arată că apartamentele ar fi umbrite de parcarea înaltă de patru etaje, solicitând prin urmare ca noua construcţie să aibă doar două etaje iar două niveluri să fie făcute în subteran.
Pe lângă acest aspect, oamenii mai invocă alte motive, cum ar fi neintegrarea în specificul zonei. Reclamaţia este semnată de circa 30 de oameni.
Urmează ca reclamaţia să fie analizată de către reprezentanţii primăriei şi ai firmei care realizează proiectul.
Amintim că Primăria a lansat în dezbatere publică proiectele celor două parcări etajate.
Una dintre ele ar trebui să aibă parter plus patru etaje, iar conducerea municipalității a identificat ca loc de realizare strada Decebal, mai exact în spatele Complexului Comercial Someșul. Cea de-a doua parcare ar urma să fie realizată pe strada Mihail Kogălniceanu nr.5, iar proiectul prevede o construcție cu parter plus două etaje.