PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Se închide Bulevardul Octavian Goga. Încep lucrările de modernizare

Lucrările de modernizare a colectorului pe bulevardul Octavian Goga vor începe mâine, anunță Apaserv. Traficul va fi restricționat în zonă, începând de mâine dimineață.

Se vor demara lucrările de reconstrucție colector de canalizare și rețea de canalizare pe B-dul Octavian Goga, între bulevardul Cloșca și strada Dâmbovița.

„Această investiție este una foarte importantă pentru municipiul Satu Mare, colectorul existent pe b-dul O.Goga (între b-dul Cloșca și str. Dâmbovița), este învechit (cca.50 de ani) și prezintă un grad avansat de uzură. Prin acest colector se scurg toate apele menajere și pluviale colectate din cartierele Micro 17, Carpați 1 și 2 respectiv străzile adiacente zonei Vulturului și din Parcul Industrial. La acestea se adaugă apele menajere din localitățile Păulești, Ambud, Amați, Rușeni și Hrip.

Porțiunea de colector propusă a fi reparată se găsește pe cea mai intens circulată arteră de circulație din municipiu. Pentru a îmbunătăți parametri de curgere și colectare a apelor uzate menajere și pluviale, este absolut necesară executarea lucrărilor de reperații ale rețelei de canalizare existente, prin reconstrucția sistemului”, transmite Apaserv Satu Mare.

 

 

Exit mobile version