Clubul Sportiv Suporter Club Olimpia MCMXXI a făcut un apel public, astăzi, prin care îi îndeamnă pe cei care răspândesc zvonuri false să se abțină de la acest lucru. Reacția vine după ce Clubul a atacat în contencios administrativ Hotărârea de Consiliu Judeațean privind finanțarea ONG-urilor. Potrivit acestora, anumiți reprezentanți ai Consiliului Județean ar răspândi zvonurile că activitatea instituției este blocată de Club.
Redăm în continuare mesajul Voluntarilor Olimpiști:
„Pentru că până acum nu am abordat subiectul, și pentru a lămuri zvonurile apărute, ținem să facem următoarele lămuriri: Clubul Sportiv Suporter Club Olimpia MCMXXI a atacat în contencios administrativ Hotărârea de Consiliu Județean privind finanțarea ONG-urilor în baza legii 350/2001. Am făcut acest lucru pentru că ne-am considerat nedreptățiți de decizia comisiei de evaluare și a celei de contestație. Proiectul depus de noi a fost identic cu cel depus, anul trecut de către clubul de fotbal Unirea Tășnad, proiect aprobat și finanțat.
De asemenea avem informații că alte cel puțin 3 proiecte aproape identice cu al nostru au fost aprobate spre finanțare, fapt pe care îl considerăm cel puțin curios. Trecând peste faptul că însuși prședintele CJ a recunoscut la momentul votării respectivei hotărâri că legea nu a fost respectată în totalitate, considerăm că este dreptul nostru să ne adresăm instanței. De aici însă, până la a se afirma că acțiunea noastră în instanță a blocat TOATĂ activitatea CJ este cale lungă. Nici măcar hotărârea atacată de noi nu este suspendată până nu dispune instanța în acest sens. Hotărârile atacate în contencios administrativ se suspendă de drept doar dacă sunt atacate de instituția Prefectului.
Facem apel la cei care răspândesc zvonuri false legate de acțiunile noastre să se abțină pentru că acest lucru nu le face cinste.
Noi vom continua acțiunea și ne vom căuta dreptatea acolo unde considerăm de cuviință.”