Careienii au lansat o petiție împotriva firmei care produce biogaz pe platforma fostei fabrici de zahăr din Carei, intitulată ”Spune STOP mirosului urât”. Petiția, care se adresează ”locuitorilor afectați și deranjați”, a fost lansată pe platforma Avaaz.org, la secțiunea ”Petiții ale comunității”, titrează opiniedecarei.com.
,,Deşeurile animaliere depozitate în spaţii deschise nu numai că emană mirosuri groaznice, dar prezintă şi un adevărat focar de infecţie. Lichidele provenite din descompunerea acestora se pot infiltra fără probleme în pânza freatică. De asemenea, păsările şi rozătoarele au acces la aceste reziduuri în descompunere, putând răspândi tot felul de boli contagioase”, se arată în petiție.
Reamintim că firma răspunzătoare pentru mirosul care s-a resimțit în tot municipiul Carei a fost sancționată drastic de Garda de Mediu. În urma unui control demarat de Comisariatului Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu pentru identificarea sursei generatoare de disconfort olfactiv pentru populație, firma care a deranjat Careiul s-a ales cu o amendă uriașă: 75.000 de lei. Cu toate acestea, se pare că mirosul insuportabil a revenit, iar oamenii au fost nevoiți să lanseze o petiție împotriva acestei firme.