Un bărbat suspectat de o crimă odioasă în județul Prahova a fost găsit, după 24 de ore. Criminalul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, și-a ucis iubita cu cruzime și s-a făcut nevăzut. Polițiștii îl dăduseră în urmărire generală, iar în cele din urmă l-au găsit ascuns în spatele unor tufișuri.
Suspectul în cazul fetei de 17 ani găsită cu gâtul tăiat în localitatea Şotrile a fost descoperit, duminică, în zona locuinţei, ascuns printre tufişuri, informează IPJ Prahova.
“Faţă de numitul Marin Laurenţiu, în vârstă de 21 de ani din Şotrile, Plaiul Câmpinei, sunt indicii că ar fi autorul unei infracţiuni de omor, victimă fiind concubina acestuia, o tânără de 17 ani, cu care locuia împreună (…). Persoana căutată a fost găsită în zona locuinţei, pitit printre tufişuri”, precizează IPJ Prahova.
În vârstă de 21 de ani, tânărul a mai atacat-o în trecut pe iubita lui, înjunghiind-o în luna mai a acestui an, dar autoritățile l-au lăsat atunci în libertate. Fata a fost găsită sâmbătă fără suflare, cu gâtul tăiat, existând suspiciunea că a fost ucisă cu un topor, scrie realitateadeprahova. Au fost constituite echipe de căutare, împreună cu câini de urmă, la care sunt angrenați și jandarmii, în vederea depistării persoanei bănuite.