PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Familie revoltată pe viceprimarul Feher! Copil cu handicap grav nu primește locuință ANL de 3 ani

Scandalul locuințelor ANL a deschis Cutia Pandorei. Sătmărenii au devenit extrem de furioși după apariția în presă a documentelor care atestă faptul că fiul viceprimarului Doina Feher se află pe lista celor care au șanse să primească un apartament ANL. Cetățenii municipiului Satu Mare au pus tunurile pe Doina Feher, ba mai mult, o familie o acuză direct pe viceprimăriță: ,,A spus că nu avem punctajul necesar!”

Un sătmărean a declarat, pentru Portal SM, că ar fi avut mare nevoie de o locuință ANL: ,,Avem un copil cu handicap grav”, spune bărbatul, care a mai precizat că viceprimarul Doina Feher, în calitate de șefă de Comisie, a refuzat din start să îi ajute familia. Omul spune că a depus dosarul de trei ani, însă s-a lovit de un refuz categoric.

,,De trei ani am depus și noi dosar pentru locuință! Avem un copil cu handicap grav, gradul unu cu însoțitor. Locuim în chirie 100 de euro pe luna +taxe. Doamna Feher spune că nu avem punctajul necesar cu toate că și eu sunt angajat la Poșta Română (șofer), iar soția este însoțitor la copil”, a declarat bărbatul, pentru Portal SM.

Scandal în toată regula

Remintim că fiul viceprimarului Doina Feher primeşte o locuinţă ANL chiar de la Primăria Satu Mare. Consiliul Local a votat lista celor ce vor primi locuinţe ANL, iar printre aceştia se află, Andrei Micle, fiul viceprimarului.

PortalSM a obţinut lista votată în şedinţa de Consiliu Local. Prezentăm această listă mai jos, cu precizarea că restul numelor au fost blurate având în vedere că sunt date personale.

Trebuie precizat, totodată, faptul că fiul acesteia a fost angajat anul trecut pe post de inginer la societatea de apă canal, Apaserv. Din documentaţia aprobată în Consiliu reiese că pentru a evita o situaţie de conflict, viceprimarul nu a semnat nimic în ce priveşte atribuirea către fiul său.

Doina Feher: M-a șocat acest scandal. Nu înțeleg de ce?

Fiul viceprimarului Doina Feher primeşte o locuinţă ANL chiar de la Primăria Satu Mare, asta după ce Consiliul Local a votat lista celor ce vor primi locuinţe ANL, iar printre aceştia se află, Andrei Micle, fiul viceprimarului. Într-o intervenție la TV1 Satu Mare, Doina Feher a declarat că nu a făcut nimănui nicio favoare și că a încercat mereu să fie corectă indiferent de situație.

,,M-a șocat acest scandal pentru că nu înțeleg de ce se face atâta tevatură având în vedere că nu am făcut absolut nimic ilegal și nici o favoare în favoarea fiului meu sau a altcuiva. Dimpotrivă, de când sunt viceprimar, am încercat să fiu corectă în orice măsură am luat. Locuințele ANL se repartizează tinerilor sub 35 de ani și m-am gândit la un moment dat de ce nu ar putea beneficia și copilul meu, ca oricare copil”, a declarat Doina Feher.

Potrivit declaraţiei de avere depusă în acest an, Doina Feher deţine un apartament şi un autoturism. Ea a încasat anul trecut salarii de 133.781 de lei, adică peste 11.000 de lei pe lună.