PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Monument unic în România, realizat de un sculptor sătmărean

Monument unic în România, realizat de sculptorul sătmărean Radu Ciobanu. Inaugurarea a avut loc vineri, 27 septembrie, în Parcul Unirii din Bacău.

Monumentul Romania Biruitoare este primul ansamblu monumental dedicat țării, în ultimele trei decenii, și aduce cinste tuturor celor care au făcut posibilă Reîntregirea Națională. Creația este unică în ţară, datorită dimensiunii şi concepţiei, și este făcută din granit şi bronz, cu o înălţime de peste şapte metri. Totodată, monumentul este finanţat exclusiv cu fonduri private, prin societatea DEDEMAN, o altă premieră în România pentru asemenea monumente.

Ceremonia a fost deschisă de Felician Pop, scriitor, director adjunct al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Satu Mare. Totodată, artiștii sătmăreni George Negrea și Adrian Feher au avut un moment artistic în cadrul ceremoniei.

Festivitatea a cuprins un ceremonial militar, religios, urmat de un spectacol de excepţie susţinut de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, avându-l ca solist pe violonistul Ştefan Tarara.

Exit mobile version