PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Președintele Iohannis, acuzat că blochează un proiect de 200 milioane euro pentru Satu Mare

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că blochează cu bună ştiinţă proiecte guvernamentale de mediu, finanţate cu fonduri europene, titrează news.ro. În acest sens, Ministrul Fondurilor Europene dă exemplu 6 proiecte de apă şi apă-uzată în valoare totală de 1.558.685.670 euro, proiecte condiţionate de obţinerea avizului Ministrului Mediului, „portofoliu blocat de preşedintele Klaus Iohannis”.

,,Săptămâna aceasta, Guvernul României ar fi trebuit să adopte o Hotărâre de Guvern prin care proiectele vizând reţelele de apă şi apă-uzată să poată beneficia de aplicarea ratei forfetare de 6% din veniturile nete, agreată cu Comisia Europeană. Această măsură este ultimul pas într-un proces la care s-a lucrat intens în ultimele luni pentru a permite semnarea urgentă a contractelor de finanţare cu operatorii regionali de apă. Orice zi de întârziere afectează implicarea oraşelor în proiecte şi semnarea contractelor de lucrări, iar ulterior, pentru transmiterea cât mai rapidă a proiectelor spre aprobare la CE. Din păcate, prin refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta numirea ministrului mediului, toate procedurile sunt blocate din cauza lipsei avizului ministrului de resort”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, conform unui comunicat transmis de PSD.

Roxana Mînzatu face referire la cele mai avansate proiecte pregătite pentru accesarea de fonduri europene POIM pentru investiţii majore în reţele judeţene de apă şi canalizare blocate de lipsa unui ministru interimar la Mediu: Constanţa – 593.184.990 euro (valoare eligibilă); Olt  – 210.114.413 euro (valoare eligibilă); Buzău  – 292.925.510 euro (valoare eligibilă); Satu Mare – 211.811.629 euro (valoare eligibilă); Oneşti – 47.000.000 euro (valoare eligibilă); Bucureşti Ghidigeni – 40.974.215 euro (valoare eligibilă).

Foto: Klaus Iohannis în centrul municipiului Satu Mare, în campania prezidențială din 2014

 

Exit mobile version