Trei bărbați din Satu Mare au fost reținuți de Poliție în Bihor după ce l-au tâlhărit pe un tânăr pe care-l luaseră la ocazie cu un autoturism, titrează romania24.
Potrivit IPJ Bihor, un bărbat de 31 de ani, din Carei, a sesizat polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai că în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, a urcat într-un autoturism de ocazie în care se aflau trei persoane. Între localitățile Tarcea și Valea lui Mihai, șoferul a oprit autoturismul pe marginea carosabilului, iar cei doi pasageri l-au deposedat, prin violență, de portmoneul în care avea 800 de lei și documente personale.
Polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au identificat și reținut joi persoanele bănuite de comiterea faptei: ca fiind un bărbat de 41 de ani, din comuna Doba, județul Satu Mare, un altul de 39 de ani, din aceeași localitate, respectiv un bărbat de 30 de ani, din comuna Dorolţ, judeţul Satu Mare.
Vineri, aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Marghita cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată față de bărbatul de 30 de ani.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Marghita a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor trei bărbați mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa: romania24.ro