Un polițist din Alba a fost prins la volan fără asigurare la mașină. Oprit de un coleg, polițistul a refuzat să predea numerele de înmatriculare ale mașinii. Imaginile filmate în timpul controlului au fost postate pe Facebook.
Un polițist din localitatea Baia de Arieș, județul Alba, a fost oprit de un coleg care i-a cerut să-i prezinte documentele mașinii personale după ce aflase, în urma unei sesizări, că îi expirase asigurarea RCA.
Imaginile filmate în timpul controlului au fost publicate pe Facebook.
„Hei lume. Am primit de la mai mulți prieteni două filmulețe și m-am gândit să le împărtășesc cu voi (și cu riscul să fiu luat în ochi răi de către colegii domnului Barbu). Ce pot să spun e: stimă pentru cel care a făcut sesizarea și tot respectul pentru domnul subinspector Nistea! O decizie corectă și clară. Se poate!”, a scris bărbatul care a postat imaginile pe Facebook.
În imagini se poate vedea cum polițistul a fost oprit de colegul său, care i-a cerut să prezinte actele mașinii. El predă talonul, însă caută minute bune asigurarea despre care exista sesizarea că ar fi expirată. După ce i s-a cerut să predea numerele de înmatriculare a mașinii, pentru că nu avea asigurare, polițistul refuză.
Sursa: Digi 24
Sursa VIDEO: Alin Harda