Ancheta Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare arată că nu a fost nicio agresiune la Şcoala din Călineşti Oaş, unde directoarea Adriana Ciul (foto) a fost acuzată că a lovit şi rupt tricoul unui elev.
“Comisia de cercetare constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare pentru verificarea contextului și prezumatului incident de violență asupra unui elev de la Școala Gimnazială Călinești Oaș și-a desfășurat activitatea realizând audierea elevilor din clasa a IV-a, a părinților acestora și a cadrelor didactice din școală.
Comisia consideră că incidentul a constat doar într-o mustrare verbală a elevilor din partea doamnei director, pentru comportamentul neastâmpărat de la ora de educație fizică și nicidecum nu a decurs în modul exagerat și denaturat prezentat în articolul publicat de presă. Nu a fost vorba de nicio agresiune fizică sau verbală”, a precizat IŞJ Satu Mare, într-un comunicat de presă.