PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Deputatul UDMR Magyar Loránd, vot pentru ministrul propus la Agricultură

Deputatul UDMR Magyar Loránd, vot pentru ministrul propus la Agricultură, Adrian Oros.

Cu ocazia audierii în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice de Agricultură a ministrului desemnat al Agriculturii, Adrian Oros, Deputatul UDMR Magyar Loránd i-a adresat două întrebări legate de prevederi din Programul de guvernare, respectiv:

1. Domnule Oros, printre cele zece demersuri și proiecte propuse ca prioritate, una este reformarea celor două agenții de plăți în agricultură: Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor în Agricultură, cu accent pe debirocratizarea procedurilor în scopul accelerării absorbției fondurilor europene. – Care este poziția dumneavoastră în legătură cu această măsură și cum va fi făcută concret această reformare? (în așa fel încât fondurile venite de la Uniunea Europeană pentru plățile directe ale fermierilor și pentru măsurile de dezvoltare rurală să nu fie reduse pe perioada următorului exercițiu financiar 2021-2027)

2. În legătură cu legea vânzării-cumpărării terenurilor agricole, lege blocată de mai bine de un an în Parlament, modificările trebuie completate cu un plafon maxim până la care se pot cumpăra terenuri, stabilit pe baza unui studiu care ar trebui realizat de Institutul de Economie Agrară, care să arate dimensiunile optime ale unei ferme. Această problemă coroborată cu prevederea din Programul de guvernare Dezvoltarea clasei de mijloc în agricultura românească se poate face prin susținerea fermelor de familie mixte, cu o suprafață rentabilă din punct de vedere economic, ridică următoarea întrebare: cum vedeți rezolvarea ecuației – plafon maxim, dimensiune optimă versus suprafață rentabilă și în ce interval de timp?

Răspunsurile ministrului desemnat l-au convins pe deputat, motiv pentru care i-a acordat votul său.

„Răspunsurile ministrului desemnat mi s-au părut pertinente, motiv pentru care i-am acordat votul meu. Dealtfel, pentru că îl cunosc foarte bine, fiind coleg de aproape trei ani cu Adrian Oros în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice de Agricultură, sunt convins că va face față cu succes mandatului de ministru al Agriculturii”, transmite deputatul Magyar Loránd.