În cursul zilei de ieri, 20 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun precum şi pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care deţin în vederea comercializării ţigări de contrabandă.
Astfel, în jurul orei 12:30 polițiștii au oprit pe DN 19, între localitățile Livada și Orașu Nou un autoturism condus de o femeie de 63 de ani, din localitatea Racșa. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au descoperit cantitatea de 14.000 fire de țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de țigări şi au întocmit dosar penale sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă cu țigări.
Sursa: IPJ Satu Mare