PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

LIVE&FOTO. Primele imagini. Noul mall din Satu Mare și-a deschis porțile

Noul mall din municipiul Satu Mare și-a deschis porțile, cu puțin timp în urmă. Centrul Comercial Aushopping Satu Mare, de pe strada Careiului 77-79, a deschis două spații comerciale noi, respectiv cele mai așteptate magazine.

Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive a deschis primul magazin din nord-vestul României în Satu Mare, pe o suprafață de 1480 mp și va aduce ”toate sporturile sub același acoperiș”. Astfel sătmărenilor vor beneficia de o gamă variată de articole pentru peste 60 de activități sportive și de recreere.
Casa Rusu are surprize pentru primii 200 de cumpărători.

Casa Rusu a deschis un magazin cu o suprafață de peste 1300 mp în care vor prezenta cele mai noi colecții de mobilier și tapițerie aflate în tendințe. Cu una dintre cele mai moderne linii tehnologice din sud-estul Europei, Casa Rusu produce elementele de mobilier în fabrica proprie Rus-Savitar. Zona de home&deco este completată de un al doilea retailer local – Laguna – care oferă colecții pentru toate spațiile casei, produse în fabrica din Maramureș.

Povestea magazinului Casa Rusu, povestită chiar de ei

Magazinul s-a deschis în urmă cu 20 de ani, când făceau primii pași în domeniul mobilierului autohton, ca retaileri.

„Era toamna anului 1994 când am dat startul producției de serie, iar până în acest moment, am reușit prin muncă și pasiune să devenim unul dintre cei mai mari producători de mobilier din PAL și tapițerii din țară.

Având cea mai modernă linie tehnologică din sud-estul Europei, în localitatea Dudeștii Noi, la doar 15 kilometri de Timișoara, am clădit în timp o capacitate foarte mare de producție, cu un rezultat excelent la nivel național. Pentru oamenii cifrelor, asta înseamnă 2 milioane de mp de PAL din totalul de 6 milioane de mp disponibili în țară. Pe scurt, suntem pe locul 1, cu o cotă de piață de 33 %. Cu alte cuvinte, oferim foarte mult.

Alături de cei peste 1000 de angajați, ne mândrim cu finalizarea a nu mai puțin de 5000 de seturi de mobilier tapițat într-o singură lună. Animați de dorința de a fi cât mai aproape de oameni, am început în vara anului 2009 construirea rețelei naționale de magazine. Anii ne-au fost prielnici, așa că astăzi ne stau mărturie dedicației și muncii noastre, cele 20 de magazine proprii din toată țara”, este mesajul celor de la Casa Rusu.

Centrul Comercial Aushopping, o comunitate activă

Centrul Comercial Aushopping își dorește să strângă o comunitate în jurul noilor spații, care vor fi animate cu evenimente, întâlniri și activități sportive și de joacă, astfel că a lansat un concurs de proiecte pentru 4 categorii de interes și va finanța 4 proiecte câștigătoare cu 5000 euro. Noul centru nu va avea doar o componentă comercială, ci și una socială, unde sătmăreni de toate vârstele se întâlnesc ca între vecini să facă lucruri pentru comunitatea lor.

Regulamentul, condițiile de participare și formularul de înscriere pentru concurs pot fi găsite pe website-ul Centrului Comercial Aushopping: https://aushopping.ro/aushopping-satu-mare/articole/grant-satu-mare.

Despre Ceetrus

Fondat în 1976, Ceetrus este un dezvoltator imobiliar global, cunoscut până în iunie 2018 sub numele de Immochan. Fostă companie de real estate comercial, Ceetrus s-a transformat din 2016, pentru a deveni astăzi un dezvoltator imobiliar de proiecte mixte.

În România, Ceetrus a luat ființă în ianuarie 2012 și administrează un portofoliu de 23 de centre comerciale la nivel național. În 2016, Ceetrus și-a lărgit sfera de activitate pe noi segmente de business: cel rezidențial, prin dezvoltarea Coresi Avantgarden în parteneriat cu Kasper Development și office, prin Coresi Business Campus, unul din cele mai vibrante parcuri de afaceri din Brașov, în parteneriat cu Ascenta Management.

Noul nume este format din cuvintele „city/oraș” – terenul său de joacă, „see/a vedea” – observarea nevoilor cetățenilor şi capacitatea de a le răspunde, „trust/încredere” – încrederea şi profesionalismul cu care dezvoltăm proiecte şi „us/noi” – împreună, în proces de co-construire cu oamenii. „With citizens ● for citizens” este sloganul unui brand care construiește împreună cu cetățenii, în serviciul cetățenilor, fie ei angajați, rezidenți, antreprenori, comunități sau parteneri de business.

Exit mobile version