PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident în Tarna Mare. Un copil a fost acroșat cu mașina de o polițistă

Un accident de circulație a avut loc ieri seara în comuna Tarna Mare din județul Satu Mare. Aflată la volanul autoturismului personal, o polițistă a accidentat un copil. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), minorul a traversat strada neregulamentar.

,,O polițistă, cu mașina ei personală, în timpul liber a acroșat un minor de 14 ani, din Tarna Mare, în localitatea Tarna Mare, acolo locuiește și aceasta. Se pare că minorul a traversat neregulamentar strada, în fugă, și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de aceasta”, spune Poliția Satu Mare.

În urma accidentului, minorul a suferit răni ușoare, iar părinții nu doresc să depună plângere. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pentru a se stabili toate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.