PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Alegeri Satu Mare. Peste 5.000 de persoane implicate în proces

Alegeri Satu Mare. Cel puțin 5.000 de persoane sunt implicate duminică în desfășurarea alegerilor din județul Satu Mare. Aici sunt incluși atât membrii secțiilor de votare, reprezentanții partidelor, autoritățile publice cât și forțe de ordine. 

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Satu Mare, Sebastian Domuţ, a declarat pentru PortalSM că la nivel de judeţ sunt 313.778 alegători înscrişi pe listele electorale permanente, care sunt aşteptaţi în cele 337 de secţii de votare. Potrivit acestuia s-a făcut instruirea preşedinţior, locţiitorilor şi operatorilor din aceste secţii, în total fiind peste 1.000 de persoane.

Cele 337 de secţii de votare mai cuprind membri ai partidelor parlamentare, PSD, PNL, Alianţa USR-PLUS, UDMR, PMP, dar şi a partidelor neparlamentare. La un calcul sumar rezultă şi de aici peste 2.000 de persoane.

În plus, pentru asigurarea siguranței publice, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru preşedintele României, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 1 000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative. La aceștia se mai adaugă peste 150 de angajați ai ministerului, şi alți 40 de specialişti care vor fi pregătiți să verifice și să soluționeze cu celeritate sesizările privind posibile incidente electorale.

Totodată, primarii, viceprimarii, sunt mobilizați, la care se mai adaugă reprzentanții partidelor de la nivel de județ dar și din fiecare localitate. Aceștia sunt responsabili de mobilizarea oamenilor pentru a participa la urne.

La un calcul sumar rezultă că sunt mobilizaţi în total peste 5.000 de sătmăreni pentru ziua alegerilor.

Alegeri Satu Mare – După cum v-am obişnuit, PortalSM va transmite cât mai rapid evenimentele din ziua votului şi primele rezultate.

Exit mobile version