PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

S-a decis! Kovács Emőke va fi noul manager al Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare

Kovács-Pistuka Emőke a câștigat concursul de manager al Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare. Ea este este candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre cei 4 aspiranți la funcția de manager al filarmonicii.

În urma desfășurării celor două etape ale concursului de proiecte de management – analiza proiectelor de management, respectiv susținerea proiectelor de management, cei 4 candidați au întrunit următoarele punctaje: Kovács-Pistuka Emőke – 9,20 puncte, Boca Ioan – 8,15 puncte, Pitic Ioan Claudiu -7,88 puncte, Boroș Marius Cristian – 7,40 puncte.

Din Comisia de concurs au făcut parte președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, în calitate de președinte al Comisiei de concurs, respectiv Meleg Vilmos Tibor și Foica Vasile, reprezentanți ai Filarmonicii de Stat Oradea.

Kovács-Pistuka Emőke

Kovács-Pistuka Emőke, viitorul manager al Filarmonicii “Dinu Lipatti” Satu Mare, activează în cadrul acestei instituții de cultură din anul 2002, în calitate de artist instrumentist-vioară, fiind șef partidă vioara I. Tododată, este profesor asociat de vioară și muzică de cameră la Liceul de Arte “Aurel Popp” Satu Mare. Kovács-Pistuka Emőke a absolvit Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” Cluj-Napoca, iar la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca a obținut un masterat în arta muzicală, licență în arte – profilul muzică, precum și un certificat de absolvire pentru pregătirea personalului didactic.

De-a lungul carierei a mai activat ca profesor și instrumentist la Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca, Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” Cluj-Napoca, Escuela Superior de Artes Yucatan, Merida-Mexic și Orquesta Sinfonica de Yucatan, Merida-Mexic. Are, de asemenea, numeroase participări la cursuri de măiestrie în Ungaria, Germania și România, colaborări cu orchestre din țară și străinătate și este membră a orchestrelor de cameră “Consonantia” și “Diletto muzicale”, a cvartetului “FourEver” și a trio-ului “Quasi Cosi”.

 

Exit mobile version