PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Arestări pe bandă rulantă în Satu Mare. Bărbați încătușați și duși direct la închisoare

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în colaborare cu polițiștii Secției Poliție Rurală Satu Mare, au pus în aplicare la data de 3 decembrie, un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de magistrații Judecătoriei Satu Mare, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Turulung. Acesta are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 203 zile pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

De asemenea, tot ieri, polițiștii Secției Poliție Rurală Beltiug au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Satu Mare pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din localitatea Tătărești. Acesta are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Iar polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, au depistat un bărbat, de 27 de ani, din oraș Ardud, pe numele căruia magistrații Curții de Apel Oradea au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 1 an și 5 luni detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Cei trei bărbați au fost depuși de către polițiști în Penitenciarul Satu Mare.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

Exit mobile version